ÎMPREUNĂ PUTEM REZOLVA PROBLEMA DUMNEAVOASTRĂ!

Medierea în conflictele de familie

Pot fi rezolvate prin mediere neînţelegerile dintre soţi privitoare la:

  1. continuarea căsătoriei;
  2. partajul de bunuri comune;
  3. exerciţiul drepturilor părinteşti;
  4. stabilirea domiciliului copiilor;
  5. contribuţia părinţilor la întreţinerea copiilor;
  6. orice alte neînţelegeri care apar în raporturile dintre soţi cu privire la drepturi de care ei pot dispune potrivit legii.

Acordurile de mediere încheiate de părţi, în cauzele/conflictele ce au ca obiect exerciţiul drepturilor părinteşti, contribuţia părinţilor la întreţinerea copiilor şi stabilirea domiciliului copiilor, îmbracă forma unei hotărâri de expedient.

Înţelegerea soţilor cu privire la desfacerea căsătoriei şi la rezolvarea aspectelor accesorii divorţului se depune de către părţi la instanţa competentă să pronunţe divorţul.

Mediatorul va veghea ca rezultatul medierii să nu contravină interesului superior al copilului, va încuraja părinţii să se concentreze în primul rând asupra nevoilor copilului, iar asumarea responsabilităţii părinteşti, separaţia în fapt sau divorţul să nu impieteze asupra creşterii şi dezvoltării acestuia.

Începând cu anul 2011, noul cod civil a introdus o noțiune nouă referitoare la modalitatea prin care părintii divorțați contribuie la creşterea și îngrijirea copiilor. Este vorba de autoritatea părintească comună (sau custodia comună) prin care parinții își exercită aceleași drepturi și au aceleași obligații cu privire la creşterea și îngrijirea copiilor lor.

Anterior datei de 1 octombrie 2011 legea prevedea încredințarea minorului spre creștere și educare unuia dintre părinți, adică autoritatea părintească după divorț se exercită doar de către unul dintre părinți (așa-numită custodie unică), celălalt părinte având obligația de plată a unei pensii alimentare și program de vizită redus. Ce înseamnă această exercitare în comun a autorității părintești? Înseamnă că minorului i se fixează locuința la unul dintre părinți (denumit părinte rezident), iar celălalt părinte (denumit părinte nerezident) are același drept de a contribui la hotărârile majore cu privire la viața copilului ca și părintele la care acesta locuiește. În acest caz se poate elabora planul parental asupra căruia părinții trebuie să se concentreze și să discute pentru a ajunge la un numitor comun cu ajutorul mediatorului.

Planul parental îi invită pe părinți să stabilească detalii precum: domiciliul copilului, numărul de nopți petrecute la părintele nerezident, cum se vor petrece vacanțele/concediile/weekendurile, activități extrașcolare, cumpăraturile lucrurilor necesare copilului, menținerea legăturilor cu familia extinsă (bunici, etc), sărbătorirea evenimentelor, etc. Prin această schimbare, legiuitorul îi obligă pe părinți să colaboreze cu ajutorul mediatorului, având ca scop interesul superior al copilului care este definit prin posibilitatea de a crește având ambii părinți alături, într-o atmosferă neconflictuală.