ÎMPREUNĂ PUTEM REZOLVA PROBLEMA DUMNEAVOASTRĂ!

Despre comunicarea non-violentă sau cum pot deveni oamenii mai frumoşi

24 feb.
despre-comunicarea-non-violenta-sau-cum-pot-deveni-oamenii-mai-frumosi

Despre comunicarea non-violentă sau cum pot deveni oamenii mai frumoşi

Cu cât studiezi mai mult, cu cât încerci să dobândeşti mai multe cunoştinţe, cu atât îţi dai seama că mai ai multe de învăţat.

În majoritatea cazurilor oamenii au senzaţia că le ştiu pe toate, de aceea mulţi sunt reticenţi la nou şi mai ales consideră că ei nu au nevoie sa îşi dezvolte cunoştinţele .

La începutul lunii februarie am participat la un curs cu tema “Medierea conflictelor între copii” organizat de Asociaţia pentru  Comunicare Non-Violentă.

Cursul s-a adresat tuturor adulţilor – părinţi, cadre didactice, bone, etc. care îşi doresc să îi sprijine pe copii în gestionarea diferendelor, asumându- şi rolul de mediator, oferindu-le în acelaşi timp abilităţi valoroase de relaţionare şi rezolvare de probleme. Printre participanţii la curs au fost şi 3 mediatori autorizaţi.

Trainer a fost Monica Reu,   preşedintele Asociaţiei pentru Comunicare Non-Violentă, care ne –a împărtăşit informaţii despre instrumentele si tehnicile de mediere oferite de comunicarea non-violentă, metodă concepută şi dezvoltată de doctorul în psihologie şi mediatorul de conflicte Marshall B. Rosenberg.

Deşi la prima vedere cursul a avut o aplicaţie directă pe medierea conflictelor între copii, aşa cum a reieşit în timpul cursului, tehnicile se pot aplica cu succes şi la medierea conflictelor între adulţi, întrucât aceştia în situaţiile conflictuale se comportă întocmai ca nişte copii.

Conform lui Marshall B. Rosenberg “Comunicarea non-violentă este o modalitate de interacţiune care facilitează fluxul comunicării pentru schimburi de informaţii şi rezolvarea neînţelegerilor în mod paşnic. Se concentrează asupra valorilor şi nevoilor general umane şi încurajează folosirea unui limbaj ce sporeşte bunăvoinţa şi nu generează resentimente.

Comunicarea nonviolentă pleacă de la premisa că îmbogăţirea vieţii este cea mai satisfăcătoare motivaţie a acţiunilor umane, spre deosebire de frică, învinovăţire sau ruşine. Pune accentul pe asumarea responsabilităţilor alegerilor şi îmbunătăţirea calităţii relaţilor ca scop prioritar . Este eficientă chiar şi atunci când persoanele implicate nu sunt familiarizate cu procesul.”

Aşa cum au concluzionat mulţi dintre cursanţi la final, elementele sau informaţiile dobândite din prisma comunicării non-violente sunt simple şi la îndemâna oricui, însă oamenii nu le conştientizează şi nu le pun în aplicare.

Dintre lucrurile care alimentează conflictele din perspectiva copiilor majoritatea sunt perfect aplicabile şi adulţilor, cum ar fi timpul redus pentru conectare şi modurile neproductive de a comunica.

Adulţii, mai mult decât copiii, sunt tentaţi să eticheteze, să judece, să învinuească, să acuze, etc.

Comunicarea non-violentă se bazează în primul rând pe intenţia de a creea conectare între oameni. În loc de judecăţi şi interpretări se trece la un proces de observaţie, la înţelegerea sentimentelor, a nevoilor şi apoi a cerinţelor.

 Deşi s-a spus că agresivitatea la copii reprezintă un strigăt de ajutor, consider că şi agresivitatea la adulţi poate reprezenta acelaşi strigăt .

De asemenea, paralela părinte – judecător /părinte – mediator, în care primul împarte dreptatea, dă o lecţie, face o educaţie şi are o abordare autoritară, faţă de cel de-al doilea care are o atitudine de partener, acordă sprijin, conştientizează nevoile, invită la găsirea de soluţii, mi se pare perfect aplicabilă şi raporturilor dintre adulţi,  inclusiv în relaţiile profesionale, de muncă, putând reprezenta chiar un instrument de management.

În concluzie, pot să afirm că tehnicile de comunicare non-violentă, atunci când devin înţelese şi oamenii îşi manifestă intenţia de a le aplica în relatiile lor, fie cu copiii, fie cu adulţii, fac ca oamenii să devină mai puţin conflictuali şi implicit mai “frumoşi”.

Mi se pare fundamentală  filozofia din comunicarea non-violentă cu “Girafa şi şacalul”, conform căreia girafa este un animal cu o inimă foarte mare şi cu o perspectivă mult mai largă asupra lucrurilor, pe când şacalul reprezintă acele momente în care nu suntem in contact cu ceea ce simţim şi cu ceea ce avem nevoie, momente în care reacţionăm în virtutea inerţiei. Depinde numai de noi cum alegem să vedem lumea şi ce urechi ne punem ca să ne ascultăm pe noi şi pe cel de lângă noi. Noi hrănim girafa sau şacalul din noi.