ÎMPREUNĂ PUTEM REZOLVA PROBLEMA DUMNEAVOASTRĂ!

Cum rezonăm cu Conflictul sau Medierea cu propria persoană

26 apr.
cum-rezonam-cu-conflictul-sau-medierea-cu-propria-persoana

Cum rezonăm cu Conflictul sau Medierea cu propria persoană

Sunt obișnuit să studiez, să interpretez, să comentez legi. Astăzi scriu însă despre o altfel de lege, mult mai importantă pentru fiecare dintre noi – Legea rezonanței. Ideile care vor urma vin sub influența unui interesant documentar despre puterea gândurilor și modul în care acestea rezonează în întreg Universul, pline de energie pozitivă sau negativă.  Indiferent ce va crede fiecare dintre noi care va viziona acest film, un lucru e sigur: fundamentul “Legii” enunțate privește faptul că putem să ne influențăm propriile trăiri, cât și ale celor din jurul nostru. Acest secret îl știm cu toții, însă puțini îl aplicăm. Se pare că filmul are la bază studii științifice, deci am putea să îl credem. Dacă da, dacă sunt corecte susținerile, ce facem noi? Cum procedăm de mâine? Facem ceva? Nu ar trebui oare să vizualizăm mai bine lucrurile negative pentru a le înlătura și a le transforma în lucruri pozitive?

Care este aspectul negativ cel mai des întâlnit la omul social? Evident: CONFLICTUL. În primul rând Conflictul cu sine însuși. Din nerezolvarea acestui conflict interior, omul își dezvoltă Conflicte cu cei din jurul lui: cu partenerul de viață, cu copiii, frații, părinții, colegii, vecinii, etc. Conflictele nerezolvate, prelungite, sapă încet dar sigur în viața oamenilor, întreținând emoțiile negative, care la rândul lor determină moartea unui număr important de neuroni din creierul uman.

Amânarea rezolvării conflictelor reprezintă o opreliște în trăirea unei vieți armonioase și echilibrate. Aceasta este valabil, indiferent dacă conflictul este unul din relațiile de familie sau unul la locul de muncă. Afectarea individului poate fi mai mult sau mai puțin intensă, funcție de caracteristicile personale ale acestuia, inclusiv de toleranța acestuia la stres sau capacitatea acestuia de a rezista în timp tensiunii create de conflict. Oricât ar fi de puternic individul, trăirea alături de Conflict e un război pierdut, singura problemă este când, respectiv cât de mult a putut rezista.

Victimele colaterale ale Conflictului unei persoane cu un terț, inclusiv cu sine însuși, sunt cei apropiați într-un fel sau altul de persoana în conflict. Soluționarea unui conflict, momentul luării hotărârii de a-l stinge trebuie să țină cont și de efectele acestuia față de cei din jurul său. Prelungirea conflictului poate fi uneori catastrofală, la nivelul sănătății individului și ai celor apropiați. Costurile pot fi uneori mai mari decât obiectul conflictului sau și mai grav, de nereparat la nivelul sănătății sau a vieții individului.

Hotărârile pentru stingerea conflictului, indiferent dacă aceasta înseamnă un divorț amiabil sau plata unor despăgubiri, trebuie luate AZI, mâine poate fi prea târziu.

Dacă oamenii ar învăța să caute trăirile pozitive și să înlăture aspectele negative, rata litigiilor ar scădea serios. In acest sens propun înainte de toate recurgerea la “medierea cu sine însuși” și apoi medierea cu ceilalti. Dacă individul va obține cu sine însuși un ACORD, atunci va obține și din medierea cu ceilalți.

Are legătură documentarul ”Legea rezonanței” cu medierea? Absolut că da, spun eu. Mă explicitez prin relatarea unei situații. În urma postării unui articol acum ceva vreme au apărut anumite opinii ale unor colegi mediatori și avocați, care m-au determinat să exclam: “De asta iubesc eu medierea!” Am fost întrebat de ce iubesc medierea și răspunsul meu a fost “pentru că reprezintă o stare de spirit”. Reacția unui coleg avocat a fost: “Adică e o chestie ZEN?”

Succesul unei medieri reușite este ASCULTAREA celorlalti, dar si a sinelui tau. Omul are puterea să aleagă, iar soluția este alegerea unei soluții benefice pe termen lung. Indiferent ce va crede fiecare dintre noi care va viziona acest documentar, un lucru este sigur: CONFLICTUL TREBUIE ÎNLĂTURAT, iar trăirile negative trebuie înlocuite cu trăiri pozitive.

În mediere, dorința de a înceta Conflictul este fundamentală. Chiar dacă acceptarea încetării conflictului poate emana din analiza și calcularea anumitor factori care conjugă la satisfacerea în totalitate sau în parte a unor scopuri imediate sau la înlăturarea unor riscuri sau incertitudini viitoare, important este că părțile în conflict, fiecare în structura acesteia acceptă sau urmărește depășirea acestei stări specifice și înlocuirea cu o stare superioară capabilă să controleze și să gestioneze conflictul.

Tot ceea ce trebuie să facem este ca AZI să hotărâm că nu mai trebuie să întârziem nicio zi în care să trăim cu “povara” conflictului și să ne dorim un confort interior suficient pentru trecerea în viață la “nivelul următor”.

Aici puteți viziona documentarul ”Legea rezonanței”.